Copilaria mea e si-acum intacta, in munti,
In parfumul petalelor mai pure, de floare,
In cosmosul pasilor mei mandri, marunti,
Unde iertarea e gratis si nu stiu ca doare.
Atunci noi cadeam, ne loveam, plangeam,
Dar imediat ulita vibra prin cantece, chiote,
Iar ne jucam, visam, invatam si... furam,
Zambind, o multime serioasa de zambete.
Cu un balon vesel si o bomboana de menta,
Priveam ce speciale sunt culorile in curcubeu,
Nu se compara cu-ale mele, copiate din creta.
Eu credeam ca-s minuni pictate de Dumnezeu.
Asa emotie blanda, deplina, cautam in cuvinte,
Poate intr-o aroma de portocala fermecatoare,
Sau este in focul nestins al vietii eterne si sfinte,
Ce traieste chiar si in lumea marina. Nu moare.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu